sâmbătă, 30 martie 2019

Nu-mi omorâți primăvara!




Nu-mi omorâți primăvara!
M-am pregătit sufletește pentru venirea primăverii. Mi-am măturat gândurile negre din creier și mi-am scos din inimă cenușiul trist al iernii. M-am pregătit atât de mult de parcă și eu urma să înfloresc, nu numai copacii. Dimineața îmi vizitam florile din curte să văd cât au mai crescut și pe crengile copacilor vedeam cât s-au mai umplut de viață mugurii. Închideam ochii și auzeam vocea tatii ce povestea că primăvara, când urca pe munți cu oile, auzea cum urcă seva prin tulpini. Deja eram toată poezia și retrăiam versurile scrise cândva:


Aș vrea să fiu ram
și să mă doară greul florilor…
Ce dulce durere!


Dar totul s-a prăbușit. Primăvara e tristă și afară și în mine. Au intrat drujbele în copacii înfloriți și i-au culcat la pământ. Au tăiat până și „copacul anului în Europa”. Când am văzut culcate pe caldarâm crengile grele de flori ce ar fi trebuit să sărute cerul și să ne bucure viața am înțeles, dacă mai era nevoie, că suntem bolnavi. Oare mai există vreun popor pe pământ ce taie copacii înfloriți și sluțește teii de pe marginea drumului transformându-i în niște măciuci golașe ce țipă spre cer după crengile pierdute și după frunzele ce nu o să mai fie niciodată!? Japonezii au o sărbătoare a cireșilor înfloriți… Noi ar trebui să avem o sărbătoare a copacilor sluțiți…
Mă simt de parcă mi-au omorât primăvara!

30.3.2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu