miercuri, 19 februarie 2020

Eu de la Brâncuși am învățat că pentru zbor e mai vital visul, decât aripa...



Astăzi e ziua românului ce a făcut piatra să cânte...
E atât de miraculos să îi privesc lucrările și să aud muzică... să privesc piatră și să simt dans... să văd chipuri de femeie în care a adunat toată feminitatea lumii... Încă nu încetez a mă minuna cum a putut să facă din piatră muzică, dans, ritm, iubire...
Eu de la Brâncuși am învățat că pentru zbor e mai vital visul, decât aripa și tot de la el am învățat că nu trebuie să mergi pe niciun drum, ci să îți faci un drum... Tot de la el am înțeles că nu trebuie să mă distragă nimic din jur, că nu trebuie să mă pierd în lucruri mărunte și neesențiale, ci să urmăresc cu tenacitate visul meu în care cred și măcar să încerc să îmi împlinesc menirea pentru care am venit pe pământ. Poate nu voi reuși, poate mă voi pierde, dar de la el am înțeles - de la ROMÂNUL COLOSAL ce a plecat pe jos la Paris și care a spălat vase în restaurante visând la păsări măiestre și coloane fără sfârșit - că trebuie să încerc și să cred, că nu poți pleca în cer la întâlnirea cu Dumnezeu spunând: Doamne, am lăsat să moară visul din mine cât am fost viu! Nu mi-am împlinit menirea pentru care am fost întrupat!
Tot de la el am înțeles că viața nu e un concurs în care iei premii, ci e o lecție în care lucrezi tu cu tine pentru a da totul și a face totul pentru a lăsa o dâră măcar a trecerii tale pe pământ, pentru a îmbogăți viața cu ceva trăind. Nu dat din coate, nu deșertăciuni, nu ambiții mărunte, nu lipit de oameni, nu interese, nu meschinării, nu trăit mărunt și fără rost, ci fiind total în visul tău, în calea ta, în menirea ta.
I-am înțeles măreția de a fi modest, i-am iubit frumusețea de a fi țăran român la Paris în care se ascundea un domn desăvârșit și un bărbat galant, i-am admirat duritatea și verticalitate, când se considera umilit... I-am copiat tenacitatea de a munci și de a crede...
Am trei mari iubiri, de la care încerc cu sfială să învăț măcar puțin veșnicia și la care mă închin ca la icoane: Brâncuși, Eminescu, Enescu...

marți, 11 februarie 2020

Ce și cine mă inspiră...


Din când în când vizitez pe o tanti din sat cu care mă împac bine și care acum e bolnavă. Uneori îmi propun să o încurajez, să caut cuvinte potrivite, pe care să i le spun, dar tot ce îmi propun eu e fără rost. Se duce de râpă tot ce mi-am propus de cum intru în căsuța ei mică, căci ea nu are nevoie de sprijinul meu sufletesc. E mai puternică decât mine. Curajoasă, luptătoare, fără niciun pic de teamă. Rar am auzit-o de când este bolnavă spunând doar: O să fie cum o vrea Dumnezeu! dar nu cu resemnare, frică, ci cu curaj. E felul acela de a-ți pune soarta în mâna Lui Dumnezeu și să îi spui: Îți dau Ție, Doamne, viața mea! Fă ce vrei cu ea!
Cu rușine trebuie să recunosc că m-am dus la ea uneori și, în loc să o ascult pe ea plângându-se, am plâns eu de ale mele și ea m-a ascultat.
Azi m-am dus la ea după ce de dimineață am tehnoredactat vreo 7 ore la carte și mi-au înțepenit picioarele. M-am gândit că un drum pe jos e cel mai bun lucru să mi le dezmorțesc. De cum am intrat pe ușă am privit-o uimită cât de iute aleargă prin casă. Nici nu am apucat să mă așez că a și început: Vrei să mănânci?! Vrei cafea!?
Am explicat că am mâncat acasă și cafea nu vreau că mă doare inima. S-a supărat că am mâncat acasă și a fugit și mi-a pus ceva pe masă. A spus că trebuie să gust... Am gustat...
Nu știu dacă vi s-a întâmplat să intrați într-o căsuță modestă și să vă simțiți ca într-un palat, dar mie mi se întâmplă asta când merg în casa modestă a lui tanti. Așa cum mi se întâmplă să ocolesc unele case mari, luxoase pentru că nu mă simt bine. Sunt multe lucruri în ele și puțin suflet. Eu de mult timp nu mai percep bogăția din lucruri, ci din inimă și cântărind sufletul.
Am gustat un pic din ceea ce mi-a pus tanti pe masă.
- Să-ți povestesc visul meu, a șoptit tanti și eu am simțit ceva straniu în vocea ei. I-am privit ochii. Aveau o lucire pe care altădată nu i-am perceput-o. Avea în ei un amestec de curaj, lacrimă, frică, înfiorare.
- Ce vis? am întrebat gândindu-mă la boala ei, a cărui nume nici ea nici eu nu îl pomenim niciodată.
- Am visat o femeie toată în straie albe, lungi. A venit la mine și m-a prins de mână. Uite aici! îmi arată femeia mâna și indică un loc deasupra palmei drepte și mie nu îmi scapă că tanti atinge acel loc cu sfială de parcă ar mai simți încă atingerea doamnei din vis. După ce m-a prins de mână mi-a spus cu voce caldă și incredibil de blândă: Eu te-am ajutat cât am putut... Să văd tu ce vei face pentru mine... M-am trezit. Pe mână simțeam căldură în locul unde m-a atins. Am dus repede mână cealaltă la acel loc. Îl simțeam fierbinte. Încă era prezentă atingerea doamnei din vis. Îmi venea să plâng. Ce înseamnă acest vis, Luminița!?
- Nu știu, am șoptit. Cum v-ați simțit în vis?
- Fericită. Împăcată. Avea vocea blândă și bună. Am simțit căldură. Pe mână am simțit atingerea și după ce m-am trezit...
...
Am plecat spre casă și nu știu de ce pe drum mi-a venit să plâng... Și de durere, și de fericire... Prin tanti mă reîntâlnesc din când în când cu o lume pe cale de dispariție...O lume a credinței dincolo de marginile credinței, în care Dumnezeu e aproape și îți pui soarta în mâna Lui... O lume în care împarți pâinea cu bucurie cu oricine îți intră în casă... O lume în care bogăția nu se măsoară în a avea, ci în a fi...
11.02.2020