Vine primăvara. O simt deja în inima mea pentru că soarele e mai bun, zăpezile sărace s-au topit, din pământul reavăn ies aburi de parcă se trezește un uriaș adormit și începe să respire, fire timide de iarbă, ghiocei, narcise și primăvărele își înalță creștetul spre lumină, pe crengi încep a țipa de drag de viață mugurii. Și peste toate astea cad ca o muzică din cer ploile...
Eu simt toate acestea ca pe o beție și aștept... aștept... aștept... Nu 1 martie cu mărțișoare, nu 8 cu daruri... Nu am dorințe din acestea mărunte primăvara. Altele sunt așteptările mele. Ochii îmi fug nebuni și văd tot ce e de făcut... să pun pe cineva să curețe pomii, să prășesc zmeura, să adun crengile, să dau foc la movila mare de crengi uscate adunate de anul trecut într-un colț din spate al grădinii, să curăț hatul de spini, mărăcini și lăstari de salcâmi, să încep a căra în magazie stiva de lemne lăsată peste iarnă sub nuc să o usuce vântul, să greblez șanțul, să îngrijesc trandafirii, să stric un coteț de lângă șură ce e șubred și stă să cadă și să fac în locul lui un ocol pentru cățel, să chem pe cineva cu un plug tras de cal și să îmi mai tragă câte o brazdă pe margini și în colțuri, unde nu a ajuns tractorul, că am îmbătrânit și nu mai pot săpa cu hârlețul...
Și când voi termina cu toate acestea să dau cu var...
Aștept... aștept... aștept... nu mărțișoare și nu cadouri, ci o înflorire a vieții pe care mi-o fac singură cadou odată cu înflorirea de afară...
Ce cadou mai valoros să primesc, decât că privesc magnoliile și le număr bobocii, în care dorm visuri de flori!? Uneori iau în palme un mugure verde-murdar-cenușiu în formă de lacrimă, rămas așa de la începutul iernii și îi vorbesc ca unui prieten drag: Tu, mugure, mă înveți și să văd dincolo de aparențe, dincolo de solzi aspri și duri, flori ca de nufăr! Tu mă înveți să nu mă plâng de cât de grea a fost iarna, ci să mă bucur de cât de mare e înflorirea și frumusețea! Tu mă înveți ce înseamnă visul, speranță, împlinirea menirii în ciuda oricărei iernii și oricărui ger. Nu te-aș ține în palme și nu te-aș venera, dacă nu aș ști ce e ascuns în mijlocul tău dincolo de haina săracă: o floare sublimă strânsă ghem ce a biruit iarna! Așa e când visez și eu... și când sper... și când cred... și când nădăjduiesc... Nu țin în suflet un mugure șters și banal așteptând să treacă iarna și vremurile grele, ci țin un pui de vis, un pui de speranță, un pui de credință și nu îi las să moară orice ar fi! Nimeni nu cultivă flori de drag de semințe și de muguri, ci pentru că visează cum vor fi florile și tu, mugure de magnolie, mă înveți să înțeleg mai bine ce înseamnă a visa!
Îți mulțumesc, Doamne, că nu mi-ai luat puterea de a crede în înflorire și frumusețe în ciuda oricărui vifor! Îți mulțumesc că mă mai pot împărtăși cu bucuria primăverii!
La început de primăvară, să dea Dumnezeu ca toți oamenii să fie ca bobocii de magnolii!
27.02.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu