miercuri, 18 martie 2020

Româncele care duc neamul...


Ce poate fi mai frumos decât italienii ce cântă în balcoane ca să arate că sunt uniți și mai ales... vii!?
Am să vă povestesc ceva și veți afla ce poate fi mai frumos... Eu am multe bătrânele în jurul casei. Niciuna nu e panicată. Niciuna nu se teme. Niciuna nu a făcut provizii inepuizabile de mâncare. Da, au în casă un pic de făină de grâu, de porumb și un pic de ulei ca să aibă de mâncare pe câteva zile. Toate au înțeles să respecte niște reguli mai stricte de igienă.
Toate, absolut toate sunt preocupate să cultive grădina. Toate spun că încep să pună în pământ ceapa și usturoiul.
O bătrână de optzeci de ani a dat o replică fenomenală, când a fost întrebată de ce mai pune ceapă, că tot vine moartea.
- Nu-i nimic! Cei ce rămân după mine nu trebuie să mănânce ceapă!?
Nu e vorba aici de a avea grijă de stomac. Nici pomeneală. E despre ceva mult mai sublim. De a munci și de a sădi semințe până în ultima clipă a vieții tale gândindu-te la cei ce rămân după tine. E vorba de bătrânele acele ce încă își mai amintesc de bărbații ce plecau la război și ele duceau casa, creșteau copiii și lucrau pământul cu nădejde în suflet că vor mai avea viitor. E vorba de bătrânele ce își fac semnul crucii la fiecare răspântie și care știu că viața lor cu respirarea, cu pașii, cu plânsul, cu râsul, cu bucuria, cu tristețea, cu moartea în final nu e a lor, ci e un dar al lui Dumnezeu. E vorba de bătrânele ce înainte de a frânge pâinea, mai întâi îi fac semnul crucii... e vorba de bătrânele ce fac pe aluatul frământat tot semnul crucii ca să crească... E vorba de bătrânele în care credința e mai tare ca moartea...
E vorba de bătrânele care duc de mii de ani neamul și asta e sublim la româncele mele...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu