miercuri, 11 martie 2020

Nu moare lumea, ci moare o lume...



Nu vine sfârșitul lumii. Nu intru în panică și nu mă tem.
Și totuși moare o lume...
...lumea în care omul se crede zeu se va sfârși...
...lumea în care omul vrea multe lucruri pentru a fi fericit și ea se va termina...
...lumea în care ni se cuvine totul fără a da nimic e și ea pe moarte...
...lumea lui „a avea” moare și - mă rog lui Dumnezeu - să se nască lumea lui „a fi”...
...lumea lipsei de iubire, de compasiune trebuia zgâlțâită din temelii ca să facă loc lumii iubirii și milei...
...lumea în care toate au preț și etichetă se năruie și ea pentru a face loc și lumii celor neprețuite...
Când Dumnezeu hotărăște să zgâlțâie lumea din temelii nu o face pentru a o pedepsi sau distruge, ci pentru a o trezi, a scutura zgura, a îi reaminti de ce a fost creată pe pământ...
Sunt momente, când viața ne pune mâna pe umăr și ne spune: Oprește-te! Unde fugi!? De ce aduni atât!? Privește în jur la toată frumusețea și măreția creație! Iubește! Nu ești sărac că nu ai lucruri, ești sărac că nu simți, că nu iubești, că nu te bucuri! Nu ți-am dat o eternitate ca să o risipești! Ți-am dat o clipă să faci din ea eternitate!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu