miercuri, 9 decembrie 2020

VÂND MÂȚA. CAUT CLIENT

 




Era o vreme aseară de îmi plângeam de milă când ieșeam prin curte. Fulgi mărunți, chiciură, ceață, un pic de viscol pătrunzător până la oase și olecuță de ger. Spre seară ograda mea albă, cu copacii și arbuștii ornamentali îmbrăcați în zăpadă și chiciură de cristal semăna cu ceea ce știam eu și păstrasem în amintiri din copilărie că ar fi iarna. Am ignorat că simt frigul până în oase și m-am bucurat ca un copil de iarna mirifică, în timp ce îmi aduceam lemne în casă, închideam la găini, dădeam mâncare la cățel și la pisică. Am dat să încui ușa, dar am mai privit încă o dată frumusețea de pur și cristal de afară, și privind mi-am amintit că nu am adus lopata de făcut cărări prin zăpadă și măturoiul în prag, lângă ușă. Mormăind că o să am nevoie dimineață de ele, dacă ninge mult, ca să nu mă îngroape în casă zăpezile, m-am dus și le-am adus. Gerul mă mușca de mâini, așa că m-am gândit să mă duc și să aduc din magazie două cioate noduroase, pe care nu le-am putut crăpa mărunt, și care erau numai bune de pus în sobă peste noapte, dacă se întețea gerul. La urmă de tot am încuiat poarta și ușa și mi-am luat împletitul în mână exact ca o babă. Îmi fac niște ciorapi groși de lână, dacă tot nu sunt inspirată să scriu, deși unele idei pentru volumul doi al cărții SAMURAI îmi dau târcoale, dar sunt umbre palide de inspirație, nu torentul nebun și care mă ia în stăpânire total, ca să știu că a venit clipa.

Dădeam repede din andrele unul pe față unul pe dos și mă gândeam la acțiuni ale cărții, vorbeam cu personajele mele și îmi imaginam dialoguri. Afară vântul sufla hain. Luna îmi săruta creștetul plin de gânduri intrând pe geam. În sobă duduia focul. În casă era cald. Liniștea era atât de adâncă că o auzeam țipând. Și brusc în toată această liniște aproape de vis aud un sunet lung, chinuit, cerșetor.

Mi se împrăștie gândurile. Ridic nasul din lucru. Ascult... Ascult... Ascult... Nimic. Cobor iar nasul la andrele și odată cu unul pe față unul pe dos caut liniștea pierdută. Și iar aud sunetul.

...Miiiiauuuu!... Miiiiauuuu!... Miiiiauuuu!...

Ridic nasul din lucru. Mă opresc.

...Ce Dumnezeu are de miaună așa!? Doar am închis-o în grajd, unde are pregătit un culcuș cald... îmi zic și dau să lucrez iar spunându-mi că o fi vreo pisică străină, de prin sat.

...Miiiiauuuu!... Miiiiauuuu!... Miiiiauuuu!...

Gata! Am lăsat lucru din mână. Am ciulit urechile. Sunetul se auzea din curtea mea, de undeva din fața ușii mele de la intrare.

Oare am uitat să o închid în grajd!?... m-am întrebat, apoi am recapitulat toate acțiunile mele: Am dat drumul cățelului să fugă liber toată ograda. Am închis la găini. Am adus lemne. Am adus lopata și măturoiul în prag. Am... Nu! Nu am închis-o. Am uitat... Apoi adaug privind cu ciudă la întunericul de afară: Nu ies afară noaptea! Mi-e frică! Nu ies nici dacă e război, doar nu o să ies pentru o pisică pe vremea asta! Să se descurce! Să fugă în podul cu fân!

Și tocmai când îmi spuneam asta mai trage mâța vreo cinci de ...Miiiiauuuu!... la foc automat de parcă era o mitralieră de miorlăit. Nu mi-a scăpat că țipetele erau agonizante, îngrozite, disperate.

Mai moale de parcă mieunatul mă mușca de inimă zic: Nu ies afară noaptea! Descurcă-te! Du-te în podul cu fân! dar deja făceam pași spre ușă măcar să privesc afară să văd ce se întâmplă. Prin geam nu am văzut nimic, doar fulgi și gheață pe crengi și peste ele argintul lunii, și peste argintul lunii pulberea de aur a becului meu de afară, pe care l-am aprins.

Nu ies afară, șoptesc și dau să mă întorc în casă, dar iar am auzit țipete disperate.

Am descuiat ușa și am deschis-o un pic cât să îmi scot nasul afară. Nimic, doar frigul ce mi-a intrat ca un hoț sub pijama și mi-a sărutat cu gheață pielea. Am deschis larg ușa și m-am uitat atent să înțeleg de unde vin țipetele acelea agonizante, căci așa deveniseră. Mi-am dus privirea după țipete și am ajuns la mărul din curte ce se vede bine când deschid ușa din spate a casei, de la bucătărie. Pe crengi, sus, zgribulită, înghețată, cu blana ca de arici era Tigruțul meu.

Mi-am luat repede o bluză peste pijama, galoșii de cauciuc căptușiți în picioare și am ieșit afară mormăind că mi-e frig, mi-e frică și mi-e ciudă pe mâță, dar mergând spre copac. O clipă am privit în jur. Liniște. Pustiu. Frig. Vânt. Mi-am strâns bluza pe lângă trup și am ignorat frigul ce îmi luase în stăpânire trupul de parcă era a lui dintotdeauna și am întins mâna spre creanga copacului unde era pisica. Nu ajungeam la ea. Am îndemnat-o să sară, dar era paralizată de frig și frică și nu avea curaj. Ochii ei de cerșetoare mă priveau implorând.

Ce să fac!? Ce să fac!? Mâță afurisită! mormăiam în timp ce căutam soluții. Am luat lopata din pragul ușii și am întins-o până lângă pisică. Aceasta a făcut țuști pe lopată, apoi pe coada ei, pe mâna mea și apoi pe pământ, unde s-a dezlănțuit iadul la picioarele mele. Pisica a sărit chiar în botul cățelului ce se jucase pe lângă mine cât timp eu am făcut operațiunea de salvare ignorându-l. El a dat să o muște. Ea l-am zgâriat rapid și expertă la scos gheare pe bot. Eu am dat să mă învârt și să țip la ei, dar vai! Am alunecat și cu tot cu lopată am căzut pe zăpada rece și am simțit cum mi s-a rănit rău airbagul din spate. Mâța a fugit. Cățelul zburda în jurul meu crezând că mă joc cu el. Eu stăteam pe spate, priveam cerul întunecat și îi spunea ceva „frumos” pisicii. Am dat să mă ridic. Nu puteam. Airbagul durea rău. M-am învârtit și am cuplat 4X4, dacă tot suntem în domeniul mașinilor – adică stăteam în patru labe – și am dat să mă ridic, dar nu puteam încă. Am pipăit locul accidentat. Nu eram de reparații capitale, dar ceva stricăciuni aveam, am constatat plângându-mi de milă. Dracul de cățel a dat să mă pupe în bot. Ptiu, spurcăciune! am țipat și am sărit în picioare ignorând toate durerile și făcându-mă sănătoasă brusc.

Am pornit spre casă încercând să merg ca o regină ofensată, dar călcam cam șleampăt și șoldit din cauza unei anumite părți a corpului meu ce durea. Intru în casă. Dau să încui ușa și iar aud: ...Miiiiauuuu!...

Of, Doamne! exclam cu năduf. Păi fă pomana până la capăt și du-o în grajd, îmi zic și deschid iar ușa. Pisica mă privea de pe marginea zidului terasei, unde se refugiase de cățel, și cerșea.

...Am tot trupul înghețat. Airbagul mă doare! Mi-e frică să merg prin întuneric noaptea. Nu mă mai duc până la grajd. Să se descurce! îmi zic și iar aud: ...Miiiiauuuu!... Miiiiauuuu!... Miiiiauuuu!...

Cobor treptele șontâc-șontâc, întind mâinile și iau sărăcia în brațe, iar ea mi se culcușește la piept imediat de parcă acolo era locul ei dintotdeauna și începe a toarce.

Ce să fac!? Ce să fac!? Ce să fac!? mă întrebam, deja făcând pași cu ea în brațe spre ușa casei. Am intrat. Am învârtit cheia în ușă. Am căutat o haină veche de lână, am pus-o lângă sobă modelând-o într-un culcuș și făcând toate astea boscorodeam ca o babă afurisită și acră: Doar în seara asta! Să nu te înveți cu nărav! Am pus-o în culcuș și m-am dus la baie să am puțină grijă și de stricăciunile mele. Am constatat că nu eram rănită prea rău. O mică bătuceală. Am schimbat pijamaua udă și am fugit în pat unde m-am culcușit la fel ca pisica în culcușul ei de lângă sobă ce deja torcea. Nerușinata m-a pândit cu un singur ochi, deschis puțin pe sub o lăbuță, când am venit din baie, apoi l-a închis rapid prefăcându-se că doarme.

Afară sufla vântul. Fulgii îmi dansau în fața ferestrei. Lumina lunii îmi ajungea până pe pat. Pisica torcea dormind. O auzeam pe ea și focul arzând în sobă și toate acestea îngemănate îmi dădeau o stare ca din povești, doar că îmi era frig de dârdâiam sub plapumă, după ce ieșisem în ger doar cu pijamaua. M-am încălzit greu și tot greu am adormit.

Visam că stau de vorbă cu un pustnic din munți la care merg din când în când să mă sfătuiesc. Vorbeam cu el despre cărțile mele. Despre fiecare în parte.

El m-a întrebat:

- Dacă o să câștigi vreodată mulți bani din scris, ce o să faci cu ei!? Nu cred că o să îi strângi la bancă... mi-a spus, apoi mi-a dat un sfat ce să fac, dar nu îmi mai amintesc ce a spus. După aceea a luat un fel de făclie, a aprins-o și o plimba deasupra capului meu atingându-mi părul și eu eram uimită că nu simt nici căldura și nici nu mă arde. Era doar un foc rece, pe care preotul îl plimba pe deasupra capului meu.

Exact când am dat să întreb ceva am simțit că se freacă ceva de picioarele mele, că e ceva sau cineva în patul meu și am sărit ca arsă lovind în toate părțile ca disperată într-un intrus invizibil, până când am dat de o blăniță moale, am înțeles ce era și am respirat ușurată... Tigrișorul meu nu a mai vrut în culcușul de lângă sobă peste noapte și și-a făcut loc în patul meu, la picioarele mele.

A venit ziua. Am dus-o în grajd. I-am dat mâncare și i-am ignorat lingușelile când dădea cu ochii de mine. După amiază m-am dus la magazin. La întoarcere m-a întrebat cineva de ce merg rău. Ochii îi cam râdeau. Imediat mi-am amintit că am auzit o poveste sau banc despre mersul unei femeie a doua zi după nuntă și am sărit cu explicația ca să nu intre omul la idei, căci mersul meu era cam... ca al femeii din banc.

Am început cu frigul..., cu mieunatul, cu pisica, cu copacul, cu ieșitul afară în pijama în frig noaptea..., cu salvatul pisicii..., cu bătaia dintre pisică și cățel..., cu prinderea mea la mijloc în conflagrația dintre ei și căzutul în f... pardon!... airbag... Îmi plângeam de milă povestind cum am fost o victimă colaterală și neglijabilă într-un război ce nu era al meu...

Am terminat de povestit și mă privea omul cu niște ochi râzând...! E clar! M-a crezut!

Acum gândindu-mă mai bine avea și dreptate să mă creadă! Era foarte credibil tot ce am spus. Parcă mă aud și nici eu nu mă cred: ...cu frigul..., cu mieunatul, cu pisica, cu copacul, cu ieșitul afară în pijama în frig noaptea..., cu salvatul pisicii..., cu bătaia dintre pisică și cățel..., cu prinderea mea la mijloc în conflagrația dintre ei și căzutul în ... f... pardon!... airbag...

Vând pisica! M-am hotărât! Cine o vrea!? Îmi aduce prea multe prejudicii. Că mi-am stricat tracțiunea pe spate din cauza ei pot ierta, dar și reputația de femeie acră și rece ca gheața e prea mult de iertat!

Merită să o luați. E frumușică. Are blăniță vărgată ca un tigru. Are ochi galbeni cenușii și privește ca o cerșetoare. Merge ca Bianca Drăgușanu. Tot ca ea zgârie. Dacă o să cădeți în fund pe gheață din cauza ei și tot din cauza ei o să vi se strice reputația să nu veniți la mine cu reclamații. Eu v-am spus dinainte. Cine o vrea!?

9.12.2020













































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu