duminică, 12 ianuarie 2020

Aș tace ca moartea...


Dacă aș fi fost prietenă cu Cristina Țopescu, în loc să scriu un mesaj de regret și de condoleanțe pe facebook, mi-aș da o palmă singură peste ochi de să aud cocoșul în Giurgiu (aceasta era o expresie de-a tatii când era nervos pe cineva și îi spunea: Îți dau o palmă de auzi cocoșul în Giurgiu!), dar ți-ai găsit palmă peste ochi!
Ele sau ei pe facebook își exprimă regretul, varsă tone de lacrimi! Ea a murit singură în casă! Doamne, câtă însingurare! Câte ziduri și câtă tăcere între oameni! Câtă iluzie că avem prieteni, că nu suntem siguri, că există cineva pe lume căruia îi pasă de noi! De fapt, a fi celebru înseamnă să fii a tuturor și a nimănui!
M-am răzgândit! Nu vă dați o palmă! Mai bine taceți! Taceți profund, așa cum a tăcut moartea, ce a locuit trei săptămâni în casa ei, cu ea, fără ca nimeni să știe...
Da, dacă aș fi fost prietenă cu ea, aș fi tăcut ca moartea...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu