joi, 26 septembrie 2019

Țara cumpănașului...



Străbunii au mers la război ca să apere această țară. Unii – mulți – și-au lăsat oasele și sângele pe câmpul de luptă ca noi să avem astăzi un loc sub soare.
Și noi!? Generația noastră ce a făcut!? Ce vor spune urmașii noștri despre noi!? Ce am construit în treizeci de ani de libertate și democrație!?...
La război nu am fost, fabrici nu am construit, drumuri nu am făcut. Doar am plecat de acasă prin străini ca să putem supraviețui așa cum plecau străbunii la război. Noi și sirienii... ei pleacă de război; noi plecăm de... democrație.
Nu am văzut niciun olimpic premiat ca peste ani să ajungă în vreo funcție înaltă în statul român. Niciunul. Doar mediocrii promovând alți mediocri, doar impostori promovând alți impostori.
Și culmea culmilor imposturii: candidează la funcția de președinte al țării un exemplar ciudat, o creatură născută din pântecele adânc al democrației noastre originale ce nu are nici măcar bacalaureatul luat și care ținea cursuri studenților! Mă întreb cum erau studenții cărora ăsta le îmbogățea educația!? Cum erau profesorii ce îi erau colegi!? Nimeni nu a observat că e o formă fără conținut!? Că e doar o poreclă, nu un nume!?...
Am înțeles că miriapodul acesta câștiga de la statul român cam 19000 de euro pe lună. Zic că e cam puțin... Mai dați-i ceva. E regele imposturii. Plătiți-l regește!
Nu e de mirare. Asta am construit. Asta am promovat. În asta am crezut. Ne-am luat după vorbe și după cel cu gura mai mare, nu după fapte. Ne-au plăcut aparențele și am uitat de esență. Am fugit după diplome și premii și în spatele hârtiei nu era nimic. Cumpănașu e cireașa de pe tort al celor trei zeci de ani de democrație. Credeam că nu se poate mai rău decât cu danidiaconești, dragni, tăriceni, dăncile. Că ei sunt treapta cea mai de jos. Dar ne-am înșelat. Se poate mai jos. Se poate cu cumpănași... Ce e un cumpănaș!? O creatură ce toată viața s-a cățărat. A găsit nișa pe unde să se strecoare. Nu a escaladat, ci s-a prelins, s-a furișat, s-a strecurat mișelește în locuri unde nu avea ce căuta. Acum a găsit o trambulină, cu care vrea să sară direct în fruntea țării. Trambulina e trupul nepoatei sale, pe care nu cred că a văzut-o vreodată în viața lui și pe care, dacă o întâlnea pe stradă, nu cred că o cunoștea. Dar, dacă a murit tragic, cumpănașu a mirosit, ca orice hienă, că se poate hrăni din trupul ei. Vie nu i-a fost de folos și nici nepoată, dar moartă a devenit mina de aur a vieții lui.
Nu spuneți că nu sunteți vinovați. Nu spuneți că voi nu ați făcut. Priviți-vă adânc în suflet și căutați vinovăția. Și doar dacă am tăcut și am privit fără a face nimic suntem vinovați. Tăcerea și nepăsarea noastră a lăsat să crească nestingeriți și uriași cumpănașii.
Tare mă tem că peste ani despre generația noastră se va spune că am fost generația care a făcut „țara cumpănașului” adică a imposturii, a tupeului, a nesimțirii, a cățăratului pe cadavre a celor ce nu au nici mamă, nici tată, nici Dumnezeu!
26.septembrie.2019

26.septembrie.2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu